Vara lui 2010 a venit cu o provocare pentru mine. Desi au trecut sase ani (woaaaa, sase aniiiii), inca mi-s foarte proaspete amintirile despre un loc minunat pe care nu credeam ca o sa-l vizitez si de care nici nu auzisem pana atunci – Galicia.

Am plecat in Madrid, cu gandul sa stau o saptamana, maximum doua, in vizita la rude. In a doua zi de Madrid, verisoara mea, Alice, m-a intrebat daca nu vreau sa raman toata vara sa fiu baby sitter pentru trei copii. Am zis “da” imediat, mi-a suras ideea de a-mi petrece vacanta intr-un mod constructiv si inedit, pe langa faptul ca as fi castigat si niste bani.

Si asa m-am trezit intr-o familie de spanioli, cu trei copii, toti baieti, iar unul dintre ei, Pedro, de doar un an. Cum spaniola stiam doar de la telenovelele vazute in copilarie, a fost foarte haios sa vorbesc cu Jorge si Santiago, 4 si 5 ani, care radeau de cuvintele mele stalcite si ma corectau mereu. Important e ca ne intelegeam si am ajuns sa ne adoram reciproc.

N-am ramas in Madrid toata perioada de aproape doua luni, ci am petrecut doua saptamani in Galicia, departe de rudele mele, departe de internet, de tv si de orice-mi devenise cat de cat familiar.

Dupa 9 ore de mers cu autocarul, am ajuns in Viveiro, regiunea Lugo din nord-vestul Spaniei. Am fost fascinata de la inceput de peisajele virgine, de plajele neatinse de mana omului si de stancile pe care se revarsa apa Oceanului Atlantic.

M-am simtit atat de departe de casa,  dar foarte aproape de Portugalia si avida de cunoastere si sa descopar locuri nestiute pana atunci. Si am facut o promisiune, sa ma reintorc cu cineva drag mie.

Galicia ramane inca o enigma pentru mine, pe care sper sa o descifrez si sa o patrund pe indelete. Si poate o sa ma si ingras, tinand cont ca a fost locul in care am atins greutatea maxima avuta vreodata, de 48 de kg.

*In 2010 n-aveam telefon cu camera de 20 de MP, nici aparat de ultima ora si nici nu prea ma pricepeam la poze, dar parca tot imi plac