Cum poti sa stai fara ea? Eu nu as putea nici macar o ora.

Nu iti e teama? Eu nu pot sa las copilul in grija altcuiva.

Astea au fost unele dintre reply-urile la postarile mele in care povesteam despre faptul ca am dus-o pe Zaira la bunici.

Imediat dupa ce Zaira a implinit un an si am vazut-o mai mare, mai constienta de tot ce e in jurul ei, mai atenta, am stiut ca e momentul pentru o vacanta la tara, la bunici, fara ca noi, parintii, sa fim prezenti.

E bine de stiut de la inceput faptul ca Zaira a fost invatata cu mama de cum am iesit din spital. In primele luni de viata, mama ne-a vizitat mai des, a fost alaturi de noi. Deci vocea bunicii, imbratisarile ei si iubirea neconditionata ii erau Zairei foarte cunoscute.

Eu am tinut foarte mult la faptul sa o “expun” pe Zaira familiei, asa ca am mers de mai multe ori cu ea la tara, la parintii mei, unde stateam impreuna cate o saptamana. Asa ca atunci cand a ramas fara noi la bunici, ea deja stia casa, locurile, membrii familiei. La fel ca mama, tatal meu o adora pe Zaira, este innebunit dupa ea si nu stie ce bazaconii si sunete sa mai inventeze care sa o bucure.

Foarte important de specificat este faptul ca parintii mei sunt tineri, au 53 si 55 de ani, sunt foarte activi, au multa iubire de oferit, iar eu am numai amintiri frumoase din copilaria mea. Pot spune ca m-au educat frumos, mi-au acordat atentie, au stiut sa fie langa mine la toate momentele importante si mi-au ghidat mereu pasii pe drumul potrivit. Stiam in ce mediu o las pe Zaira.

Parintii mei au muncit mult cand eu eram mica; faceau naveta, mai tot timpul plecati in zilele lucratoare, asa ca eu de la 3 luni am fost crescuta de bunici. Bunici pe care ii iubesc enorm si ma bucura tare faptul ca ei au devenit astfel strabunicii Zairei. Eu stiu ce inseamna sa simti dragostea bunicilor, atentia lor, asa ca mi-am dorit ca si Zaira sa traiasca asta.

Chiar as fi dus-o mai des la bunici daca nu ne-ar fi despartit 250 de km si 3 ore jumatate de mers cu masina.

Asa ca Nu, Nu imi e teama sa o las in grija bunicilor. Sunt extrem de atenti cu ea, isi dedica tot timpul ei, o invaluie cu iubire si multa caldura. 

POT sa o las pentru ca stiu ca e intr-un mediu prielnic, POT pentru ca si eu am nevoie de un refresh, de momente de cuplu, de timp pentru mine, de timp pentru munca. De exemplu, vacanta din ianuarie este cea de-a treia experienta a Zairei la bunici, cand sta o saptamana fara noi. De data asta am dus-o pentru ca aveam foarte mult de munca si nu reuseam sa fiu prezenta in conferintele de pe Zoom daca ea ar fi fost acasa.

Dar in continuare imi fac griji. Stiu ca e pe maini bune, stiu ca mama are foarte mare grija de ea, dar clar imi fac scenarii, nu pot fi relaxata total. Va si povestesc despre o situatie. Am sunat-o pe mama si nu mi-a raspuns. Am zis “ok”, cine stie ce face. Au trecut 30 minute, mama n-a sunat inapoi. Deja au inceput scenariile: daca s-a intamplat ceva. Am sunat-o iar. Nu mi-a raspuns. Am mai asteptat 10 minute si am sunat-o pe matusa mea sa o intreb ce stie. Mi-a zis sa stau linistita, fetele sunt la plimbare la strabunici, mama sta cu telefonul pe silent, totul bine. Pfiuuu! La scurt timp m-a sunat si mama si mi-a zis sa nu mai fiu asa de panicoasa. Lucrez la asta 🙂 

Totodata, la story-urile in care povesteam despre faptul ca Zaira sta la bunici, am primit si multe reply-uri in care mamele mi-au spus ca sunt norocoasa ca “avem bunici care vor sa stea cu copilul” si de asemenea ca “fetita vrea sa stea fara parinti”. Asa este. Suntem norocosi sa le avem pe ambele.

Dar stiu ca nu e la fel pentru toata lumea, ca noi, mamele, suntem diferite. Ce vreau eu sa spun este ca pentru noi functioneaza tare bine sa o lasam pe Zaira cu bunicii. De fapt, e bine pentru toata lumea. Bunicii si strabunicii sunt fericiti ca o vad, ca ii observa evolutia, ca se hranesc cu energia ei, Zaira se bucura ca are parte de noi experiente, de noi jocuri, de fete diferite, iar noi, eu si Tzumpy, apreciem ca dormim un pic mai mult, ca putem merge la cinema, ca ne dedicam mai mult timp noua. Cand Zaira e cu noi, adica 90% din timp, nu avem cu cine sa o lasam in Bucuresti. Suntem doar noi doi si facem cu randul sa ne ajutam cu munca, cumparaturile etc. Asa ca Da, ne bucuram cand bunicii ne viziteaza sau noi ii vizitam pe ei si o lasam pe Zaira pentru o saptamana. 

Dar nu trebuie sa fie la fel pentru toata lumea. Fiecare decide pentru familia lui 😊 Eu insa va incurajez sa lasati copiii cu bunicii daca aveti bunici dornici de asta si daca, bineinteles, copiii accepta sa stea si cu altcineva.