Dupa 6 luni de bebeluseala: ce am invatat, ce am gresit, ce recomand

Pfiuu, au trecut 6 luni de cand a venit Zaira in viata noastra. A fost o perioada plina cu de toate: iubire, oboseala, temeri, extenuare, fericire, un rollercoaster de sentimente si stari, toate traite la intensitate maxima.

Eu am simtit ca sunt pregatita sa devin mama, am stiut ca e timpul, dar, pana nu ajungi cu un bebelus acasa, chiar nu poti intelege exact cum sta treaba.

CE AM INVATAT

  • Ca trebuie sa iti oferi timp – da, devii mama dupa ce nasti, dar ai nevoie de timp sa asimilezi informatia, sa constientizi ca viata ti s-a schimbat enorm. Eu am avut ganduri in prima luna de genul “nu cred ca pot sa fac asta”, in conditiile in care eu am si muncit inca din a doua zi de cand am venit acasa din spital. Eram coplesita pur si simplu. Apoi m-am calmat singura si nu am mai pus presiune pe mine.
  • Sa cer ajutorul – nu e o rusine sa spui ca nu mai poti si ca ai nevoie de jumatate de ora in plus de somn. Tzumpy a inteles si m-a ajutat de fiecare data.
  • Sa imi organizez activitatile – stiu exact ce trebuie sa fac cand Zaira doarme, ce pot sa fac cand ea e treaza.
  • Ca taticii trebuie educati – Am fost recent la stomatolog sa-mi scot o masea si ii ziceam doamnei doctor ca am avut dureri mai mari decat cele dupa cezariana. Si evident ca m-a intrebat cu cine am lasat fetita. Cu tatal ei, i-am zis. Mi-a raspuns: l-ai educat bine. Am stat si m-am gandit la treaba asta. Chiar are dreptate. L-am lasat pe Tzumpy singur cu Zaira inca de cand avea 3 saptamani. I-am explicat ce trebuie sa faca, sa nu se panicheze. Prima data a fost mai greu, dar s-a descurcat. In primele 4 luni i-am facut mereu baie impreuna, l-am implicat in tot procesul. Masajul tot impreuna. De fiecare data caut cate un motiv: schimb-o tu ca eu trebuie sa spal biberoanele. O schimba fara probleme (pana la caca, aici chiar nu poate si e tare funny cum face 😊))) In seara asta ii faci tu baie ca eu nu mai pot sa ma aplec. Ii face el baie. Si tot asa. Formam o echipa si ne ajutam. Dar stiu ca taticii sunt fricosi, au impresia ca nu se descurca. Trebuie implicati si incurajati.
  • Ca bebelusii nu sunt chiar atat de firavi – Tare m-a speriat buricul 😊) A cazut dupa o saptamana si apoi am prins curaj sa o manevrez. Mi-am dat seama ca nu e din portelan si ca e mai puternica decat pare.
  • Ca nu pot sa le fac pe toate chiar cand vreau eu – Asa cum am mai spus, am ales sa muncesc in continuare. Si nu regret. Nu prea poti sa zici “PA”, ne vedem peste doi ani, cand ai un business in PR. Dar stiu care e prioritatea mea: Zaira. Muncesc cand ea doarme, mai stau cu ea in intalnirile pe zoom, avem un echilibru si nu e deloc neglijata. Am renuntat sa mai fiu control freak. Ok, e dezordine in casa…aia e. N-am timp azi de curatenie. Daca inainte ma stresam ca vine cineva la noi si casa nu e luna, acum am o scuza 😊)
  • Ca nu trebuie sa ma neglijez – ma duc la epilat, m-am reapucat de citit, am timpul meu, fie ca vorbesc doar de 15 minute, dar conteaza enorm.
  • Sa nu ma las afectata de mamele perfecte de pe internet – nu credeam ca exista asa ceva, dar e un adevarat fenomen. Mame care critica alte mame. Nu mi-e teama sa ma expun, accept mesajele negative, nu ma afecteaza. Da, am nascut prin cezariana, da, am alaptat doar pana la 6 luni. Sunt convinsa ca Zaira nu o sa ma certe ca nu am nascut-o natural si ca nu am alaptat-o pana la 2 ani.
  • Ca e bine ca  bebelusul sa aiba o rutina – in primele doua luni am tinut cont de orele la care o hraneam, dar cu somnul nu a fost asa usor, cel putin ziua. Statea treaza si 4 ore. Noaptea s-a trezit doar de doua ori, niciodata mai des. Dupa ce a mai crescut, am respectat cu sfintenie programul de somn si am tinut cont de orele de activitate. Recomand aceasta postare de la Mama Cu Camelii.

CE AM GRESIT

  • Am pus presiune pe mine din dorinta de a nu gresi – Recunosc ca mi-a fost teama la inceput sa nu fac ceva gresit. I-am scris si Elei Craciun sa o intreb diferite chestii, apoi prietenelor cu bebelusi mai mari. Mi-am dat seama ca e ok si daca gresesc. Invat din asta 😊
  • Am citit prea mult pe internet despre posibile boli – E ok sa citim pe internet si sa ne informam, dar cel mai bine e sa vorbim cu un specialist, cu pediatrul bebelusului. Zaira si-a muscat limba cu gingiile si s-a invinetit putin. Am cautat limba vanata la bebelusi pe internet. Informatiile m-au bagat in toti sperietii. Bineinteles ca, dupa ce am vorbit cu pediatra si i-am aratat poze, m-am calmat.
  • I-am taiat unghiile fiind treaza – Poate unele mamici reusesc sa faca activitatea asta cand bebelusii sunt treji, dar eu cand am facut asta, ea s-a miscat si eu am piscat-o de deget si i-a curs sange. Fetita n-a plans deloc, n-a durut-o. Mie mi-a fost rau doua ore. Acum ii tai unghiile doar cand doarme.

CE RECOMAND

  • Nu infofoliti bebelusul – In casa, n-am tinut-o niciodata pe Zaira cu caciulita. Iar cand am fost la tara si am stat 10 zile, toata lumea (de la rude, la cunostinte, vecini) ma intreba daca nu ii este frig Zairei ca e “prea goala imbracata si n-are nimic pus la gura”. Le-am raspuns respectuos ca e imbracata adecvat pentru vremea de afara si ca nu o infofolesc.
  • Asculta-ti instinctul matern – ca vrei, ca nu vrei, o sa primesti o gramada de sfaturi din partea tuturor…ca eu asa am facut, ca bebelusul meu asa face, ca…ca…ca…Tine cont de ceea ce vi se potriveste voua si ai incredere in ce iti spune instinctul.
  • Nu cumpara multe haine la inceput si accepta hainute de la alti bebelusi.

Sunt convinsa ca ar mai fi multe de spus, dar atat am reusit sa creionez in timpul unui somn nu prea lung de-al Zairei 😁

Spor la bebelusit ❤️

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s