Zi de weekend, zi de escapada din Bucuresti. Iar eu fac ce fac si tot in copaci ajung. Am plecat la Comana cu gandul sa ma dau cu caiacul. Am ajuns acolo, am dat o tura de lac, cateva poze, inspirat aer curat si hop tot in copaci m-am urcat.

Imi eram datoare. Acum doi ani, cand am avut primul contact cu Parcul de Aventura Comana, m-am impotmolit la traseul cel mai greu, Vlad Tepes. Nu am avut forta necesara sa trec de niste inele nenorocite  Forta in brate zero, la fel si in picioare.

Nu va imaginati ca-n astia doi ani am tras de fiare, m-am ingrasat si am pus masa musculara. Nicidecum, dar am tot mai facut trasee prin copaci, pe la Balotesti, despre care am scris aici. Cred ca am prins dexteritate si am oarescare experienta.

Asa ca i-am pus gand rau traseului Vlad Tepes, trebuia neaparat sa ma autodepasesc.  Mi-am facut incalzirea cu traseul albastru (usor), care e floare la ureche si apoi cu cel rosu, un pic mai solicitant.

Inainte sa ma urc pe traseul negru aka Vlad Tepes, m-am dus la un angajat de acolo si l-am anuntat: “Te rog sa fii putin atent la mine. Data trecuta am ramas vlaguita la inele. Sa fii prin preajma sa ma dai jos”.

Am ajuns la inele. Pe traseul cel mai greu, eram doar eu si in fata mea un barbat la 45 de ani. A ajuns la inele, a ramas fara forta, iar eu am devenit deodata cheerleader: “Haideti, mai aveti 3 inele, a trecut partea grea”. Domnul a reusit. Era praf, imi striga de pe partea cealalta “nu stiu ce mi-a trebuit”.

A venit randul meu. Hopa, deja am depasit inelul la care m-am blocat data trecuta. Faza naspa e ca se balangane si trebuie sa ai forta in brate sa reusesti sa prinzi inelul cu piciorul. Cel putin asa e la mine, ca-s mica. Ma gandesc ca la persoanele cu picioare lungi e alta poveste.

L-am trecut. Cea mai bucuroasa am fost. Celelalte obstacole deja mi se pareau usoare. La finalul traseului am coborat extenuata, cu mainile tremurand, dar am fost felicitata. Am trecut pe langa niste tipi care mi-au zis: “Aaa, tu erai fata de la inele. Bravo, o sa incercam si noi traseul, dar altadata”. Iar angajatul mi-a spus: “Cand am vazut ca ai trecut de inele, n-am mai stat acolo, stiam ca-l duci la bun sfarsit”.

Ideea e ca-mi place mult sa ma catar de mica si nici nu mi-e frica de inaltime  Aaa, inspirata n-am fost sa fac o poza la inele, dar am gasit o filmare cu acest traseu. La minutul 2:38 incepe partea cu inelele 

Pe langa trasee in copaci, Comana mi se pare un loc minunat. Restaurante langa lac, gradina de mirodenii cu o terasa langa unde poti bea fresh-uri, sa mananci pepene si inghetata, poti veni cu paturica si sa te bucuri de o zi in afara Bucurestiului la aer curat.

O ora distanta de Bucuresti, 50 de lei 3 ore de catarat prin copaci + tiroliana peste lac, de 3 ori. Eu o sa mai merg, poate reusesc sa ma dau si cu caiacul.