Vama “nu mai e ce-a fost”, dar mie-mi place

Aproape de fiecare data cand vine vorba de Vama Veche, apare si expresia “nu mai e ce-a fost”.  Eu nu stiu cum a fost Vama, am descoperit-o tarziu, la maturitate, asta pentru ca mi-am petrecut adolescenta in Mamaia, la Kudos. Era un must pentru galateni sa mearga la Kudos  Acum nu mai am rabdare.

Dar imi place Vama, asta de acum, pe care multi o critica. Imi place pentru ca pot sa dansez fara tocuri, pe plaja, pentru ca te simti liber, iar atitudinea e de “je m’en fiche”, poti sa te imbraci si sa fii cum vrei.

the hat wanderer

Doua zile in Vama sunt numai bune pentru un refresh, mai ales ca drumul nu e foarte lung si e la indemana, in special din Bucuresti.

Coincidenta sau nu, de fiecare data cand am stat in Vama, am avut cazare la Pensiunea Ana, unde proprietara, doamna Ana, este foarte simpatica, te face sa te simti de parca esti intr-o vizita la o matusa indepartata pe care n-ai vazut-o demult.

Casa Ana_Vama Veche

Mancarea nu e cum ar trebui sau poate am avut ghinion, dar am plecat dezamagita de la trei restaurante, iar la unul dintre ele puiul a fost adus in farfurie crud. Si vorba aia, preturile sunt ca in Bucuresti. Tocmai de asta am zis sa dam o fuga la vecinii nostri bulgari, la Ferma de Scoici, cu toate ca eu nu mananc fructe de mare, dar este un loc mult laudat de cunostinte. Am plecat bucurosi spre vama si ne-am dat seama ca prietenul meu, Tzumpy, e sofer incepator si nu poate sa treaca granita timp de un an. No problem. Conduc eu, mi-am zis, numai ca eu am permisul suspendat si cu dovada nu poti sa conduci in alta tara. Si uite asa ne-am intors cu coada intre picioare.

Dar am dansat pe Subcarpati, OCS si Suie Paparude la Expirat, ne-am relaxat la Amphora cu muzica chill out si am facut plaja doar trei ore si ne-am ars, insa ne-am reamintit cum e sa fii copil si sa te joci cu nisipul, asta dupa ce am construit un zid sa oprim apa care dadea tarcoale prosoapelor noastre.

No more pictures_Man Voice
No more pictures, woman!!!

E frumos in Vama pentru o escapada, dar recunosc ca prefer sa descopar locuri noi cu deschidere la mare, cum ar fi Coasta Amalfi, despre care am scris aici si aici.

Acolo Beach_Vama Veche

 

 

 

 

3 thoughts on “Vama “nu mai e ce-a fost”, dar mie-mi place

  1. Nu are legătura faza că e începător. Așa credeam și noi anul trecut, că dacă mai ai până să împlinești un an e nasol cu trecutul. Dar nu ne-a întrebat nimeni de sănătate. Atâta timp cât ai gălbenelele în geam e ok. 😀 Noi am descoperit vlVama acum 3 ani, dar da, e mișto. 😀

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s