Eu cinefila sunt, dar tre’ sa recunosc ca sunt experta in drame, numai ca mi-am propus sa descopar cateva filme care sa aiba legatura cu calatoritul.

Am umblat in arhiva proprie, in cea de pe timpul cand eram la facultate si am avut ca tema sa ne facem blog si sa il populam. Mi-am amintit ca la acel moment, prin martie 2011, am scris despre filmul “Into the Wild”.

Cum nu sterg nimic, am gasit textul, pe care am hotarat sa il las asa, neschimbat, doar tot eu l-am scris, numai ca un “eu” cu 5 ani mai tanara si cu mai putina experienta. Foarte ciudat sa iti citesti textele mai vechi, nu-mi amintesc nimic 😀 Dar eram mai poeta si aveam mai multa rabdare. Cam asa am scris in 2011 despre “Into the Wild”:

“Fiecare dintre noi isi propune un scop, un tel in viata pe care il vrea indeplinit. De cele mai multe ori ne dorim o casa, o masina, bani, succes. Lucruri materiale care sunt necesare, dar care totodata ne saracesc. Filmul in discutie, „Into the wild”, ne relateaza viata unui tanar care s-a nascut cu anumite privilegii: facea parte dintr-o familie instarita, civilizata, dar cu un comportament imoral, in care adevarul era ocolit si asezat pe un loc inferior. Personajul principal, Chris McCandless (jucat de Emile Hirsch), hotaraste sa isi traiasca viata dupa bunul plac, nu dupa reguli si conduite impuse de societate. Inteligent si plin de energie, isi propune sa cunoasca adevarata viata, traind singur, ajutat de natura, in salbaticie. Altruist, inainte de a parasi lumea in care crescuse si in care se formase ca persoana matura, isi doneaza banii unei asociatii si isi incepe calatoria fara sprijin financiar, doar cu anumite obiecte utile: cateva carti ce ii hranesc interiorul. A calatorit facand autostopul si prin trenuri marfare. Se regaseste intr-o situatie umila, dar care il inalta si ii satisface dorintele de a simti cum era viata traita la inceputul civilizatiei. Visul sau era sa ajunga in Alaska, unde sa supravietuiasca singur, contopindu-se cu natura. Dupa lungi perindari, Chris McCandless, numindu-se Alexander Supertramp, ajunge la destinatia finala. Lucrurile simple l-au bucurat cu adevarat, invatand sa faca fata celor mai grele si naprasnice situatii. Povestea poate fi inteleasa ca o pedeapsa asupra parintilor, ca o dorinta de regasire si ca o necesitate de aflare a libertatii. Cert este ca nu te lasa rece; un film de 148 minute ce te tintuieste in fata ecranului si te poarta pe cai necunoscute, iti implanteaza ideea de libertate absoluta, te provoaca sa te pui in situatia personajului, sa te incluzi in poveste si sa ai curajul sa o traiesti macar prin prisma imaginatiei.
Dupa nenumarate momente fericite, dintre care unele dificile, Alexander Supertramp ajunge la concluzia ca „adevarata fericire e cea impartasita”, astfel isi doreste sa se intoarca acasa, la parinti. Multumit de sine si de calatoria vietii facuta, reia drumul intoarcerii catre societate, numai ca raul Teklanika, pe care il trecuse in aprilie, devenise prea lat si adanc din cauza ghetii topite. Dezamagit ca nu se poate intoarce la lumea reala, se reseamneaza si isi continua viata in pustietate, numai ca o greseala minora ii e fatala. O planta otravitoare amestecata printre altele ce ii asigurau hrana, traiul, l-au tintuit la pat, provocandu-i moartea.
Un final tragic, o moarte cum rar sunt intalnite pe ecran, un personaj implinit ce si-a trait viata dupa propriile reguli si a atins fericirea in cel mai pur mod.”

Vorba lunga, saracia omului. Nu prea sunt de acord cu zicala asta, dar da, am scris cam mult despre “Into the Wild”.

Vreau sa amintesc, pe scurt, despre un film pe care l-am vazut recent, acum doua zile, in timp ce infulecam felul meu de mancare preferat: salata cu ton.

“Under the Tuscan Sun” din 2003, care m-a lasat cu un zambet tamp pe fata, de fapt cred ca asa am stat tot filmul. E mai mult pentru fete. E despre o tipa, proaspat divortata si care nu-si mai gaseste locul, pana cand ia decizia sa-si cumpere o casa cam paragenita in Toscana, Italia. Tot filmul e despre vointa si despre a nu iti pierde speranta, lucrurile vin si se aseaza, trebuie doar sa le astepti si sa nu le fortezi.

Aa, si “Wild” cu Reese Witherspoon. E un fel de drumul penitentei prin salbaticie. A inselat, a divortat, s-a drogat pana cand nu s-a mai suportat si a hotarat sa strabata Pacific Crest Trail de peste 4000 km.

Aaaaah, mai e unul. “Tracks” – despre o tipa care vrea sa calatoreasca prin desert cu patru camile si un caine. Si reuseste, bineinteles, dupa multe chinuri si piedici.