Prima mea amintire de la mare este legata de parintii mei. Aveam vreo 6 ani cand am vazut pentru prima data marea. Am mers cu parintii in concediul lor de 7 zile, in statiunea Mamaia, care n-avea nicio treaba cu ce inseamna Mamaia acum.

Imi amintesc de foarte multi barbati care umblau cu diferite modele de saltele, animalute gonflabile, care mai de care mai atragatoare de luau ochii tuturor copiilor pentru a-si face poza. Asa arata si prima mea poza de la mare, eu calare pe un delfin gonflabil, la mijloc, si parintii mei langa mine.

De atunci au trecut vreo 22 de ani, eu am inceput sa imi fac vacantele cu prietenul, gasca de prieteni, parintii pleaca si ei cu alti unchi, matusi, dar, cand ne sincronizam si mergem impreuna, este un real motiv de sarbatoare.

Ne-am reintalnit in Mamaia, eu cu prietenii dupa mine, ei cu rudele, si uite asa am petrecut o zi pe plaja impreuna, ca in copilarie. Tot ei mi-au platit mancarea, au avut grija sa imi iau ce-mi place si m-au dadacit exact ca atunci cand aveam 6 ani. Un sentiment minunat!

Tata, un impatimit al sportului, a incercat pentru a multa oara sa-mi explice miscarile pentru inot, poate, poate, oi invata si eu, dar slabe sanse. Mama nu stia cum sa ma alinte mai tare, sa ma dea cu crema, sa ma acopere de soare, sa ma rasfete ❤

Si mai mare a fost bucuria pentru mine ca m-am revazut cu verisoara mea, Nico, pe care o consider sora mea mai mare, dar si pe cei doi copii superbi ai ei.

Nu stiu altii cum sunt, dar familia mea e extraordinara si ma simt norocoasa sa fac parte dintr-o familie unita, care se respecta si care m-a invatat ce inseamna recunostinta si iubirea fata de cei din jur.