Am o chestie pentru lucrurile neobisnuite, cred ca de mica. Tocmai ce venise frigul ala mare, cu troiene si -15 grade in termometre. Toata lumea incerca sa se adaposteasca de vant si de fulgii mari, iar eu am iesit din casa, de la caldura si am mers in cimitir. M-am gandit ca sigur Cimitirul Bellu este impresionant cu toata zapada cazuta peste el si neatins de ochii curiosilor.

Si uite asa m-am trezit singura in cimitir, bocna, cu nasul curgand si mainile pe aparat inghetate.

Am facut cateva poze mai pe langa trotoarele principale pentru ca, sincer, mi s-a facut frica la un moment dat. Prea mult alb, prea multa liniste, prea singura, prea multe filme horror am vazut si prea multe statui in jurul meu care luau diferite forme in bataia ninsorii.

L-am vizitat pe Marin Preda si am cazut un pic pe ganduri, amintindu-mi cum am devorat romanul “Cel mai iubit dintre pamanteni”, care se afla in topul cartilor mele preferate.

Spre finalul vizitei mele au venit si cativa muncitori care s-au apucat sa deszapezeasca si care ma priveau mirati de genul “ce cauta oare in cimitir pe vremea asta”. Le-am zambit si mi-am vazut de drumul meu.